2006
 Introducere
 Schitul
 Pisania
 Stareţi
 Foto
 Ctitoria Sf. Calinic
 Pravila atonită
 Arhitectura
 Pictura
 Stareţi
  Mănăstirea după 1868
 Schitul azi
 Foto
 
 Legături ortodoxe
 
Mesajul realizatorului
 
 

     În timpul vieţii Sfântului Calinic mănăstirea ajunsese la o stare deosebit de înfloritoare. Datorită grijei pe care i-o purta în permanenţă prin danii, prin ajutoare de tot felul şi prin apărarea pe care i-o luase în faţa legii secularizării din 1864, numărul monahilor crescuse, iar viaţa duhovnicească era din ce în ce mai prosperă. După trecerea la cele veşnice a Sfântului Calinic, la 11 aprilie 1868, Mănăstirea Frăsinei începe să cunoască lipsuri. Diata în legătură cu tipografia din Râmnicu Vâlcea nu mai era respectată. Unii călugări au fost nevoiţi să ceară ajutoare la alte locaşe de cult. Datorită acestor lipsuri numărul monahilor începe să scadă. După o constatare a episcopului Atanasie, în urma unei statistici cu toţi călugării şi călugăriţele din această eparhie care s-au îmbrăcat în schima monahală înaintea legii de călugărie din anul 1864, s-a constatat că la schitul Frăsinei erau 10 călugări. Scăderea numărului călugărilor este şi o consecinţă a legii lui Cuza.

     Situaţia mănăstirii se va schimba începând cu anul 1888, odată cu retragerea aici a episcopului Gherasim Safirim, fost episcop de Roman. Acesta continuă construcţiile din partea de sud şi est a bisericii rămase neîncheiate din timpul Sfântului Calinic. Cu această ocazie este construit un paraclis care se va termina în anul 1905. Acesta va fi zugrăvit de pictorul Belizarie şi va fi sfinţit în anul 1905 primind hramul Sfinţii Trei Ierarhi. Tot în această perioadă se vor restaura clădirile construite de către Sfântul Calinic şi cele care s-au construit ulterior de către călugări. În 1910 Gherasim Safirim va construi cu fonduri proprii camerele arhondaricului mănăstirii, încheind astfel latura de nord.

     La 13 octombrie 1889 mănăstirea va fi din nou tulburată de ameninţarea secularizării. În apărarea ei, stareţul Porfirie Bucurescu va scrie ministrului cultelor. Mănăstirea a rămas în continuare nesecularizată. Obştea va spori, astfel că în anul 1909 va ajunge la numărul de 20 monahi, afară de fraţi. Războiul din 1916 nu va aduce mari pagube mănăstirii, după cum reiese din documentele vremii. De la 1922, ca urmare a sporirii numărului vieţuitorilor din mănăstire, creşte şi suprafaţa cultivabilă. În 1929 mănăstirea cultiva 100 pogoane de pământ, avea moară, joagăr, vite mari şi maşină de treierat. Se amenajează ateliere de croitorie, cizmărie, fierărie şi tâmplărie, cu uneltele necesare. În 1941 viaţa monahală cunoştea o mare dezvoltare, obştea ajungând la 61 de monahi şi fraţi. Personalul era plătit din bugetul statului. Construcţiile care se realizează în această perioadă dovedesc cu prisosinţă starea de înflorire în care se afla. Astfel, în 1925 s-a construit metocul din Seci, compus dintr-o casă de lemn, stână, grajduri şi fânare.   


Sursă informaţii: Sfânta Mănăstire Frăsinei - Ctitoria Sf. Calinic, Editura Mănăstirii Frăsinei 2002, prin amabilitatea domnului Gigel Chiazna - www.credo.ro
sus