2006
 Introducere
 Schitul
 Pisania
 Stareţi
 Foto
  Ctitoria Sf. Calinic
 -  Viaţa Sf. Calinic
 -  Acatistul Sf. Calinic
 Pravila atonită
 Arhitectura
 Pictura
 Stareţi
 Mănăstirea după 1868
 Schitul azi
 Foto
 
 Legături ortodoxe
 
Mesajul realizatorului
 
 

     Cu ocazia unei vizite pastorale întreprinse în anul 1857 prin judeţul Vâlcea, Sfântul Calinic vizitează şi schitul Frăsinei. Aşezarea retrasă şi locul deosebit îl impresionează. Se crede că vizita ar fi avut loc în anul 1859, iar lucrările pentru construirea mănăstirii ar fi început imediat în anul următor.

     Adevărul a fost stabilit odată cu găsirea unei scrisori a Sfântului Calinic adresată ministrului N. Creţulescu, în care spunea: “Cu duhovnicească şi arhierească binecuvântare D-le Nicolache. În anul 1857 găsim aici în districtul Vâlcea, plaiul Cozii, o biserică de zid, cu o chilie împrejur, situată în loc retras sub numele de schitul Frăsinei. Poziţia locului acestui schit mă mişcă foarte mult, de a forma noi şi a urma un proiect ce tinde la un act de religiozitate”.

     Dorinţa Sfântului Calinic s-a împlinit în anul 1859 când au început lucrările de construire a noului locaş. Această construcţie se realizează după ce s-a instalat ca episcop la Râmnic unde şi-a creat un mediu monahal la reşedinţă şi cu servicii divine permanente. Pentru liniştea sihăstrească el zideşte Mănăstirea Frăsinei pe o colină la poalele muntelui Căpăţânei, unde îşi are izvorul pârâul Muereştilor, care udă două sate vechi, în care femeile ar fi reprezentat cândva capul familiilor, în locul bărbaţilor pieriţi în luptele cu năvălitorii. Lucrările s-au desfăşurat destul de greu, având în vedere că atunci nu exista nici o cale de acces la mănăstire. Singura posibilitate de a ajunge aici era firul apei, circulându-se cu caii. Construcţia s-a realizat după planurile Sfântului Calinic care avea o experienţă destul de bogată în această direcţie şi cu concursul meşterului Costache, arhitectul său. La ridicarea clădirilor a fost folosită mâna de lucru a sătenilor. Părinţii bătrâni ai mănăstirii păstrau vie tradiţia moştenită de la înaintaşi în legătură cu bunătatea Sfântului Calinic faţă de cei care lucrau la mănăstire.

     Pentru pictura bisericii Sfântul Calinic intenţiona să angajeze pe renumitul pictor Gh. Tătărăscu pe care îl aprecia mult şi cu care avea relaţii de prietenie de la realizarea Catedralei din Râmnicu Vâlcea. Acesta însă nu a putut răspunde solicitării deoarece era angajat în alte lucrări. Totuşi recomandă călduros pe Mişu Pop din Braşov, un mare pictor care lucrase împreună cu Constantin Lecca la mai multe biserici. Pictorul Mişu Pop a acceptat propunerea Sfântului Calinic. El vine la Mănăstirea Frăsinei în vara anului 1860 şi lucrând temeinic, termină pictura bisericii în primăvara anului 1863. După ce se fac ultimele finisări, Sfântul Calinic hotărăşte sfinţirea noului lăcaş la 12 mai 1863, urmând ca biserica să aibă hramul Adormirea Maicii Domnului. După sfinţirea noului aşezământ urmează şi organizarea lui administrativă.

     Sfântul Calinic dorea ca în noua ctitorie de la Frăsinei să fie introdusă pravila aspră care se practica în mănăstirile din Muntele Athos şi pe care el o cunoscuse cu ocazia unei călătorii, înainte de a fi stareţ la Mănăstirea Cernica. În acest scop renunţă la stareţul Acachie şi aduce din Athos pe fostul său ucenic Policarp Nisipeanu. După reorganizarea administrativă, mănăstirea având stareţ şi obşte cu rânduială de viaţă religioasă şi slujbe zilnice, obştea creşte şi odată cu ea se măresc şi necesităţile materiale de întreţinere. În această situaţie Sfântul Calinic face mari eforturi pentru a asigura mijloacele necesare întreţinerii monahilor. Donează mănăstirii nenumarate cărţi de slujbă care se tipăreau la tipografia înfiinţată de el, unelte agricole necesare şi un apreciabil număr de animale.

     Având în vedere că veniturile mănăstirii erau destul de modeste, pentru o mai bună întreţinere, Sfântul Calinic în înţelegere cu mitropolitul Nifon, îi adaugă şi venitul schitului Slătioarele. Acest venit este pierdut odată cu secularizarea averilor mănăstireşti din 1865 când, cu toată intervenţia Sfântului Calinic, schitul Slătioarele este secularizat. Alte venituri pentru mănăstire vor fi obţinute şi din veniturile tipografiei înfiinţată de el şi donată primăriei oraşului Râmnicu Vâlcea cu condiţia ca jumătate din câştigul încasat pe tipărituri să intre în bugetul Mănăstirii Frăsinei. Primăria a respectat acest testament până la 1903. Între 1903 şi 1911 mănăstirea nu-şi mai primeşte dreptul.

     O altă problemă în legătură cu averea Mănăstirii Frăsinei a fost aceea a secularizării, petrecută chiar în timpul Sfântului Calinic. Din această perioadă s-au păstrat un număr de documente şi corespondenţa dintre Sfântul Calinic şi autorităţile de stat.

     La 13 decembrie 1863 este votată legea pentru secularizarea averilor mănăstireşti propusă de M. Kogălniceanu, care prevedea: “Toate averile mănăstireşti închinate şi neînchinate precum şi alte legate publice sau daruri făcute de diferiţi testatori şi donatori din Principatele Unite la Sfântul Mormânt, Muntele Athos, Sinai precum şi la mitropolii, episcopii şi la metoacele lor de aici din ţară şi la alte mănăstiri şi biserici din oraşe sau la aşezăminte de binefacere şi de utilitate publică, se proclamă domeniuri ale Statului Român, iar veniturile acestor aşezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al statului”. Ca urmare a acestei legi pusă în aplicare în 1864, Ministerul Finanţelor a ordonat ca atelajele şi vitele Mănăstirii Frăsinei să fie rânduite la licitaţie. Pentru ca licitaţia să nu aibă loc, Sfântul Calinic intervine printr-o scrisoare la Ministrul cultelor N. Creţulescu, arătând printre altele: “Acest schit după datinele cele mai vechi se administrează de sine, fără vreun amestec din afară, pentru că nu are niscai venituri, având numai o mică părticică de pământ pe care se află situat. N-am lipsit a contribui totdeauna pentru întreţinerea părinţilor vieţuitori acolo, înlesnindu-le cele necesare”.

     A doua dispoziţie conformă cu legea secularizării se referea la arendarea vetrei mănăstirii. Sfântul Calinic este determinat a doua oară să intervină printr-o scrisoare către N. Creţulescu în care se spune: “Nu vă puteţi închipui cât de grozav mă izbi acel anunţ, puindu-mă din nou în cea mai adâncă mâhnire sufletească după cele ce cunoaşteţi din zisa epistolă, că am contribuit întru înfrumuseţarea şi susţinerea acelui schit, luându-l sub patronajul meu, ca ridicându-se din posesie acel mic pământ ce se cultivă pe seama schitului şi care nu este decât până la 10 pogoane arătură şi fâneţe, însă şi acesta împărţit pe petece, după pozitia prăpăstioasă a locului. Vă rugăm să binevoiţi a face prin mijlocirea de care dispuneţi de a lăsa pomenitului schit iarăşi de a se administra de sine ca şi până acum”.

     Odată cu această scrisoare, Sfântul Calinic trimite prin N. Creţulescu o scrisoare cu un conţinut asemănător şi domnitorului A.I. Cuza. Ministrul cultelor, care avea o deosebită stimă faţă de Sfântul Calinic, intervine la Cuza potrivit cererii sfântului, înmânându-i şi scrisoarea amintită. Domnitorul se arată binevoitor faţă de cererea Sfântului Calinic şi dispune după dorinţa acestuia exceptarea de la secularizare a Mănăstirii Frăsinei. Iar ca răspuns la scrisoarea primită, domnitorul îi adresează:

     “Prea sfinte Părinte,

   Am văzut cele ce-mi scrieţi despre schitul Frăsinei pe care-mi arătaţi că dintr-un simţământ de religiozitate din propriile Prea Sfinţiei Voastre mijloace, l-aţi ridicat din ruină. Eu luând o asemenea faptă de pietate şi spre a vă exprima mulţumirea mea, am ordonat ministrului meu de culte a lua cuvenitele măsuri pentru a satisface dorinţa ce-mi exprimaţi în privinţa schitului Frăsinei”.

     N. Creţulescu trimite Sfântului Calinic scrisoarea lui Cuza, însoţită de o scurtă scrisoare din partea sa cu următorul conţinut:

     “Prea Sfinte Părinte,

     Am onoarea de a vă alătura pe lângă această scrisoare că Maria Sa ne trimite spre răspuns la ceea ce m-aţi însărcinat pe mine a da în mâinile Măriei Sale. Simt plăcerea a vedea că cu aceasta vi s-a îndeplinit dreapta dorinţă ce aveţi în privinţa schitului Frăsinei. Al Prea Sfinţiei Voastre fiu sufletesc”.

     Prin acest act emis de domnitorul A.I. Cuza, datorită prestigiului de care se bucura Sfântul Calinic, Mănăstirea Frăsinei rămâne singura mănăstire nesecularizată din ţară. Schitul Slătioarele însă, cu toată intervenţia, este secularizat în anul 1865 şi astfel resursele financiare care proveneau de la acest schit intră în patrimoniul statului.   


Sursă informaţii: Sfânta Mănăstire Frăsinei - Ctitoria Sf. Calinic, Editura Mănăstirii Frăsinei 2002, prin amabilitatea domnului Gigel Chiazna - www.credo.ro
sus