2006
 Introducere
 Schitul
 Pisania
  Stareţi
 Foto
 Ctitoria Sf. Calinic
 Pravila atonită
 Arhitectura
 Pictura
 Stareţi
 Mănăstirea după 1868
 Schitul azi
 Foto
 
 Legături ortodoxe
 
Mesajul realizatorului
 
 

    Primul stareţ al schitului vechi este considerat Ilarion, unul dintre cei doi călugări întemeietori. Era împodobit cu viaţă şi petrecere plăcută lui Dumnezeu, stăruitor şi harnic, fapt dovedit de realizările sale dobândite într-o perioadă scurtă de timp: “Un ocolaşu de moşie îndestulatu cu livadă de pomi, locu de arătură şi moară”. În timpul lui este construită biserica de lemn, după ce s-a dat binecuvântarea episcopală şi sunt zădărnicite încercările localnicilor de a acapara pământul schitului şi de a alunga pe călugări. Atât el cât şi celalalt vieţuitor, Ştefan, pun bazele vieţii monahale la Frăsinei formând primul nucleu de viaţă de obşte organizată pe aceste locuri.
Monahul Ilarion vine pe aceste meleaguri în 1710 din pricina răscoalelor din locurile unde se afla şi se sfârşeşte din viaţă înainte de 1764, data construirii bisericii de zid, când la Frăsinei era stareţ Climent.

    Stareţul Climent era hirotonit ieromonah. Ajunge stareţ înainte de data construirii bisericii de zid, care se realizează prin stăruinţa sa, având ajutor material din partea boierilor din familia Iovipali. Climent era în relaţii foarte bune cu ctitorii noii biserici de la care obţine atât banii pentru construirea bisericii, cât şi obiectele necesare cultului şi întreţinerii schitului, pe tot timpul stăreţiei sale.
În timpul lui se clarifică definitiv situaţia în legătură cu averea mănăstirii. Mănăstirea intră în posesia pământului dat de episcopie nu ca o dotă ecleziastică, ci ca o donaţie bazată pe acte din partea boierilor familiei Iovipali care puteau de acum înainte să se ocupe mai îndeaproape de situaţia schitului. Stareţul Climent îşi dă obştescul sfârşit la anul 1768.

    Stareţul Isaia ieromonahul păstoreşte de la moartea lui Climent până la 1780 când schitul este părăsit. Numele lui este amintit în legătură cu adăpostirea căpitanului detaşamentului de voluntari condus de Preduţă Bujoreanu în anul 1780. După ce schitul este prădat şi părăsit nu mai avem date despre Isaia. Documentele menţionează doar că “bieţii monahi au fugit care unde au putut”, fără a preciza mănăstirea în care s-au dus. Schitul este reînfiinţat în anul 1845 de călugărul Acachie.

    Stareţul Acachie păstoreşte în perioada 1845-1863. Se ştie că venea de la Mănăstirea Cernica. Unii îl socotesc a fi fratele mai mare al Sfântului Calinic (părere neîntemeiată deoarece sfântul l-ar fi protejat după construcţia mănăstirii celei noi, dar în cazul lui Acachie nu se mai ştie nimic). El se aşează la Frăsinei cu aprobarea episcopiei din Râmnicu Vâlcea şi cu asentimentul lui Gheorghe Iovipali, nepot de ctitor.
Activitatea sa este concretizată prin repararea chiliilor şi rezidirea dependinţelor. În perioada sa se zideşte pridvorul bisericii şi se zugrăveşte. Păstorirea stareţului Acachie se sfârşeşte odată cu anul 1863 când Sfântul Calinic reorganizează viaţa monahală din acest schit, dându-i o nouă conducere şi administraţie. De acum înainte Mănăstirea Frăsinei, cu statut de ctitorie vlădicească, va avea reguli monahale ca la Muntele Athos din Grecia. Prin noua orientare, mănăstirea va deveni un Athos românesc, cu viaţă şi reguli unice în ţară.
După Acachie va urma la conducerea mănăstirii Policarp Nisipeanu, călugăr cu viaţă înaltă, bun cunoscător al regulilor monahale din Muntele Athos.


Sursă informaţii: Sfânta Mănăstire Frăsinei - Ctitoria Sf. Calinic, Editura Mănăstirii Frăsinei 2002, prin amabilitatea domnului Gigel Chiazna - www.credo.ro
sus